Copiii întreabă, adulţii (nu) răspund

Mă distrează la culme reacţia mea la unele întrebări ale fetiţei. Îmi dau seama, dar nu mă pot abţine.
Am structurat întrebările copilului în două categorii:
- întrebări soft (adică de cultură, vocabular, tehnice, etc.) cu răspunsuri imediate sau întarziate (după o documentare uşoara – atunci când dorim să dăm un răspuns justificat, ajutând copilul să-şi satisfacă nevoia de cunoaştere).
- întrebări hard (adică despre sexualitate, jargoane şi multe altele – niciodată nu am subapreciat copii din punctul ăsta de vedere). Aici, răspunsurile se împart două categorii. Dacă întrebarea te surprinde, răspunsul imediat este: “-Unde ai auzit asta?...Unde?.” Este răspunsul simplu folosit de toţi părinţii şi vine fără să gândim mult. Clar nu mai există un alt răspuns la întrebare şi nici odrasla nu mai întrebă (prea curând) despre asta. Un alt răspuns (după un efort minim neuronal) este: “ - Mama (sau tata) ştie mai bine. Ea să-ţi răspundă.” Este o tehnică de «fofilare prin derogare» periculoasă care în general schimbă partenerii dialogului din copil-părinte in părinte-părinte. Prima dată apare ca un simplu schimb de priviri, apoi cel derogat să răspundă mormăie ceva de genul: “-Păi da, cum să nu, tu nu poţi.”. În final copilul primeşte un răspuns.
ATENŢIE: Nu folosiţi cele două răspunsuri ale întrebărilor hard pentru o singură întrebare. Această situaţie dezorientează copilul, iar părintele derogat nu poate să răspundă cu “-Unde ai auzit asta?...Unde?.”