Vin sărbătorileee...vin sărbătorileee

...Parcă aşa este refrenul unui cântec.
Decembrie ...numită (de către comercianţi) luna cadourilor...mai are puţin şi ne cuprinde. Această perioadă este specială prin faptul că putem contacta o boală gravă, cu simptome febrile. Este o altfel de febră faţa de cea a gripei porcine, o febră a cadourilor şi cumpăraturilor. Dacă in cazul febrei dată de gripa porcină poţi muri, în cazul febrei cumpăraturilor sigur mori, dacă nu ai fost infestat. Virusul este foarte violent. El poate suporta mutaţii la nivelul tulpinei, se adaptează oricărui tratament. La început poartă numele de “iubită”, până la momentul în care cuprinde tot organismul, atunci suportă mutaţii şi devine “soţie”. Poate fi ţinut sub control cu cadouri si flori(nu de 3 ori pe zi).
...Glumesc...Îmi face mare plăcere să-mi văd soţia şi fetiţa fericite. Imi face plăcere să fac ca momentele speciale, ale acestei luni, să fie trăite la maxim de fetiţa mea. O fac să aştepte, să fie surprinsă, creez scenarii şi încerc să dezvolt o atmosferă căt mai “crăciunească”. Este perioada când cei mici urmăresc mai mult pauzele publicitare a canalelor pentru copii. Sunt zeci de reclame la jocuri si jucării. Deja fata mea are o listă de jucării şi nu ştie cum să le repartizeze, care să le treacă în scrioarea către “Moş Crăciun”, care să le treacă în scrisoarea către “Moş Nicolae”(scrisoare si către Moş Nicolae?...avem copii inventivi...uneori am senzaţia că doresc să inveţe să scrie şi să citească numai pentru a ne controla) şi care să le ceară părinţilor cu minţile întunecate de zâmbete, plânsete şi rugăminţi pitice.
Încercaţi să ascultaţi propriile bătăi ale inimii. Dacă ne-am naşte adulţi, am auzi pentru prima dată bătăile inimii, acestea ar fi foarte zgomotoase, puternice, am simţi pieptul cum pulsează. Apoi obişnuiţa ne face să nu le mai simţim, ca şi cum nu ar fi nimic în piept. Simţim acest metronom al vieţii doar când suntem încercaţi de emoţii puternice (sau nu ascultăm sfaturile medicului). In această perioadă a anului vreau să aud bătăile inimii, vreau să simt pieptul cum tresare atunci când văd bucurie şi fericire în ochii fetiţei mele ( şi nu de la excesele alimentare din preajma sărbătorilor, care ridică colesterolul şi dereglează metronomul).
Aşa că urez tuturor ...Sărbatori fericite!...

Copiii întreabă, adulţii (nu) răspund

Mă distrează la culme reacţia mea la unele întrebări ale fetiţei. Îmi dau seama, dar nu mă pot abţine.
Am structurat întrebările copilului în două categorii:
- întrebări soft (adică de cultură, vocabular, tehnice, etc.) cu răspunsuri imediate sau întarziate (după o documentare uşoara – atunci când dorim să dăm un răspuns justificat, ajutând copilul să-şi satisfacă nevoia de cunoaştere).
- întrebări hard (adică despre sexualitate, jargoane şi multe altele – niciodată nu am subapreciat copii din punctul ăsta de vedere). Aici, răspunsurile se împart două categorii. Dacă întrebarea te surprinde, răspunsul imediat este: “-Unde ai auzit asta?...Unde?.” Este răspunsul simplu folosit de toţi părinţii şi vine fără să gândim mult. Clar nu mai există un alt răspuns la întrebare şi nici odrasla nu mai întrebă (prea curând) despre asta. Un alt răspuns (după un efort minim neuronal) este: “ - Mama (sau tata) ştie mai bine. Ea să-ţi răspundă.” Este o tehnică de «fofilare prin derogare» periculoasă care în general schimbă partenerii dialogului din copil-părinte in părinte-părinte. Prima dată apare ca un simplu schimb de priviri, apoi cel derogat să răspundă mormăie ceva de genul: “-Păi da, cum să nu, tu nu poţi.”. În final copilul primeşte un răspuns.
ATENŢIE: Nu folosiţi cele două răspunsuri ale întrebărilor hard pentru o singură întrebare. Această situaţie dezorientează copilul, iar părintele derogat nu poate să răspundă cu “-Unde ai auzit asta?...Unde?.”

Laudăm normalitatea

E dificil să reuşeşti, în zilele noastre, în România, să păstrezi nealterate principiile sănătoase insuflate copilului. Oriunde priveşte, oriunde se află, copilul intră în contact cu societatea, societate plină de....ce vreţi dumneavoastra.
Pentru ai ţine proaspăt în minte principiile , principii ce ne chinuim să le cultivăm încă de la naştere, ajungem în stadiul de a lăuda sau premia un gest, un gând sau un comportament normal. Lăudăm copilul, pentru că aruncă ambalajul unui aliment la coşul de gunoi (mai ales după ce câteva minute bune, de plâns, negociere, iar plâns şi negocire, obţine acel aliment plin de E-uri). Acest gest trebuie să fie unul “pavlovian”, un gest plin de normalitate, la care nu exista alternativă. Nu sunt psiholog, dar ştiu că orice iniţiativă bună sau orice rezultat trebuiesc încurajate şi lăudate…dar nu şi cele simple ce decurg din reflexe condiţionate. Societatea în care gândim (deci trăim), respirăm, ne dezvoltăm, pentru ca apoi să dispărem, face ca aceste comportamente să fie lăudate. Nu vreau să mă las « dresat » de societate, ca in bancul cu Pavlov. Ce a făcut Pavlov după ce al său celebru câine a decedat? A mai dus şi a doua zi mâncare pentru acesta.
Aşa că sunt pregătit pentru şantajul emoţional la care o să fiu supus de fetiţa mea.
O şi văd cu zâmbeşte, ştiind că dacă se comportă normal o să aibă dreptul să ceară orice (30 de minute in plus de desene, chiar şi PSP-ul pe care tocmai l-am deschis)...dar nu mă deranjează...”mâncaoar” tata de fetiţă.

Formula matematică a familiei

Am încercat să găsesc relaţia matematică pentru funcţionarea în parametrii a familiei. Se dau parametrii:
T – tatăl, M – mama, Cn – numărul copiilor
tT – timpul tatălui, tM – timpul mamei, bT - banii tatălui, bM – banii mamei
tCn – timpul copiilor
şi constantele:
S1 şi S2 – soacrele

[(T x bT) / tT + (M x bM) / tM + ∑ Cn / ∑ tC (bT+ bM)] / (S1 + S2) - (S1 + S2) ≥ 0

Valorile parametrilor pot suporta modificări astfel încât rezultatul să fie pozitiv.
Constantele S1 şi S2 rămân fixe (aşa sunt ele , nu poţi să le influenţezi sau să le scoţi din starea lor).
Notăm cu F (familia) = [(T x bT) / tT + (M x bM) / tM + ∑ Cn / ∑ tC (bT+ bM)]
rezultă : F ≥ (S1 + S2)2
Toţi parametrii trebuiesc modificaţi astfel încât buna funcţionare a familiei să nu fie diminuată de cele 2 constante.
Aştept ca teoria mea să fie combătută.
Cine a spus că matematica nu poate fi distractivă....s-a înşelat.